Pedodontia se ocupa cu tratamentul copiilor cu varste mai mici de 16 ani. Un copil va avea mai usor dinti permanenti frumosi si sanatosi, daca si dintii de lapte au fost ingrijiti si tratati la vremea lor.

Actul terapeutic se realizeaza intr-un mediu relaxant, prietenos, distractiv – pe baza castigarii increderii copilului de catre medic, printr-un efort comun cu parintii instruiti, in scopul de a transforma vizita la dentist intr-o activitate agreabila pentru micutii pacienti. Sunt incurajate astfel vizitele regulate la medicul dentist.

Prevenirea aparitiei cariilor dentare este foarte importanta la pacientul copil, pentru ca o sanatate orala neatenta la varste fragede va afecta atat performantele sociale si scolare ale copilului, cat si dentitia sa de mai tarziu.

Tratamentul dintilor de lapte cariati prezinta maxima importanta, deoarece fiecare dinte de lapte asigura, printre altele, prin prezenta sa, spatiul necesar eruptiei dintelui permanent care il va inlocui. In cazul in care tratamentul dintilor de lapte nu este efectuat corespunzator, pot aparea inghesuiri si perturbari grave ale pozitiei dintilor permanenti.

De asemenea, medicul specializat in pedodontie va remarca in timp util situatii care recomanda interventia unui medic ortodont (dinti malpozitionati, anomalii dento-maxilare).